Shakespeare, Ionesco și Vișniec la Humanitas

9

Încărcați cu o exuberanță tinerească de neegalat, tinerii actori în devenire, elevi în clasa a 12-a la Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Oradea au sărbătorit într-un mod inedit Ziua Mondială a Teatrului în incinta librăriei Humanitas, însoțiți fiind de doamna profesoară de limba și literatura română, Maria Hulber.

Dându-și frâu liber imaginației și apelând la toată creativitatea debordantă de care dispun, tinerii au pus în scenă mai multe pasaje din teatrul marilor dramaturgi William Shakespeare, Eugen Ionesco și Matei Vișniec. Sub ochii curioși ai norocoșilor cititori prezenți și totodată ai doamnei Hulber care a încurajat activitatea deosebită s-au derulat bijuteriile: Romeo și Julieta, Cântăreața cheală, Lecția, Trei nopți cu Madox.

21

65

Tinerii actori au avut astfel posibilitatea să se desprindă din rutina zilnică, gustând din fructele artelor teatrale. Au zâmbit și s-au distrat, și-au lucrat deprinderile actoricești, au învățat și și-au încărcat bateriile.

Cu promisiunea librarilor că-i vor găzdui cu drag și cu alte ocazii și că vor susține în continuare acțiunile culturale, elevii s-au fotografiat cu diplomele obținute, marcând astfel o amintire frumoasă.

783

Petra Boantă, librar

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s